Categorii

Taguri

65+ apa automasurare tensiune arteriala caldura complicatii Dementa diabet diagnostic efort hidratare hipertensiune hipotensiune HTA Importanta masurarii TA informare insulina masurarea TA reactii adverse simptome Sport pentru sanatate TA telemedicina tensiometru tiroida tratament hipertensiune valori tensionale Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hipertensiunii

Arhiva

Sanatate in 4 pasi

Medicamentele nu sunt bomboane, respecta intocmai prescriptia medicului!

Cat trebuie sa ai tensiunea arteriala?

Preventia sau pasi mici cu rezultate notabile

Medicii au scris, pentru pacienti, despre hipertensiune. Citeste, da mai departe si salveaza vieti!

Cand ceri sfatul medicului ca sa faci sport?

Studiu: hipertensiunea arteriala aparuta la varsta de 30-40 de ani poate afecta functia cognitiva

29 septembrie – Ziua Mondială a Inimii

Ce tensiometru folosim pentru masurarea tensiunii arteriale?

E adevărat că durerile în ceafă sunt un semn că a crescut tensiunea arterială?

Ce mancam iarna? Dieta pentru hipertensiune arteriala

Cum masuram tensiunea arteriala acasa?

Cand schimbam tratamentul antihipertensiv?

Hipertensiunea arteriala in cifre

Cand apare hipertensiunea arteriala

Ce evalueaza medicul la pacientul cu hipertensiune?

Tratamentul medicamentos si riscul cardiovascular

Hipertensiunea, ce facem greșit de ne îmbolnăvim

Valorile tensionale tinta sub tratament

Cand se recomanda masurarea TA timp de 24h

Cum tin tensiunea sub control?

Tintele de tensiune arteriala sunt diferite in functie de varsta. Spre exemplu, la un pacient mai tanar de 65 de ani, vom vrea sa obtinem o valoare a tensiunii arteriale sub 140/90 mmHg dar in mod ideal intre 120-130 si 70-80 mmHg. Daca suntem peste 65 de ani, o valoare tensionala intre 130-140 pentru tensiunea sistolică si 70-80 mmHg pentru tensiunea diastolica este absolut perfect.

Ca sa ajungem la aceste tinte, exista doi piloni mari de tratament. Unul este legat de modificarea stilului de viata si celalalt este legat de terapia medicamentoasa.

Daca ne aflam in acel interval de tensiune normal-inalta, cu siguranta, daca suntem constiinciosi si mergem la medic, vom primi recomandare de modificare a stilului de viata. Daca avem o tensiune arteriala usor crescuta, spre exemplu, se poate tenta in prima etapa doar modificari ale stilului de viata si ulterior, daca la trei luni sau la sase luni valorile tensionale nu ajung la tinta pe care ne-o dorim, vom initia si medicatia antihipertensiva. In schimb, daca ne aflam la un grad 2 sau 3 de hipertensiune arteriala, adica o tensiune arteriala sistolica peste 160 mmHg, va trebui sa primim terapie medicamentoasa.

Modificarea stilului de viata scade eficient tensiunea arteriala

Daca ne referim la schimbarea stilului de viata, aici este subiectul tabu intre medic si pacient. De fiecare data cand incepem cu recomandarile de stil de viata, deja observam cum pacientii isi dau ochii peste cap… „eu nu voi putea, eu nu voi reusi, eu nu cred ca se poate sa se faca asa ceva”. Si asta pentru ca, va marturisesc, si eu, daca m-as chinui sa trec prin toate schimbarile de stil de viata propuse pentru pacientul hipertensiv, as avea mari dificultati. Totusi, aceste masuri de stil de viata sunt extraordinar de eficiente. Surprinzator de eficiente!

Sa reducem consumul de sare

Incep cu recomandarea legata de sare. Sarea este o mare problema, o problema in tara noastra dar si la nivel mondial. Din pacate, pacientul hipertensiv trebuie sa reduca consumul de sare. Si trebuie sa reduca consumul de sare la o valoare sub 5gr pe zi. Aceasta inseamna fara conserve, fara fast-food, fara solnita pe masa, sa gatim cu mai putina sare si mai multe condimente care sa dea gust mancarii. Legat de sare, cu siguranta efectul pe termen lung este extrem de favorabil si le recomandam pacientilor reducerea consumului de sare. Este greu de realizat, dar esential si mai ales la pacientii care sunt mai sensibili la consumul de sare: pacienti care sunt varstnici, pacienti care au deja o afectare a rinichilor, sau pacienti care sunt supraponderali sau obezi. Acestia sunt pacientii care sunt cel mai sensibili la consumul de sare.

Sa consumam mai putin alcool

Apoi trebuie sa reducem si consumul de alcool. Societatile internationale recomanda reducerea consumului de alcool la sub 14 unitati pe saptamana la barbati si sub 8 unitati pe saptamana la femei. Ce înseamna o unitate? O unitate de alcool inseamna fie 125 ml de vin, fie 250 ml de bere. Deci practic un barbat va trebui sa consume sub 1,5l de vin pe saptamana si sub 2l de bere pe saptamana. Dar acestea sunt valorile maxime! Ideal ar fi sa consumam mult mai putin decat ceea ce ne recomanda sa nu depasim societatile medicale.

Sa ne controlam greutatea

Totodata, va trebui sa ne controlam greutatea. Sa o controlam in primul rand sa o masuram. Si in al doilea rand sa retinem ca trebuie sa ajungem cu greutatea noastra intr-o valoare care sa fie optima din punct de vedere cardiovascular. Noi evaluam acest lucru prin acel indice de masa corporala care este un raport intre greutate si inaltimea ridicata la patrat. Pentru a avea un beneficiu legat de scaderea in greutate trebuie sa ajungem cu acest indice de masa corporala intre 20 si 25 de kg pe mp. Si aceasta scadere in greutate se obtine greu. Se obtine si prin efort. Este recomandabil sa facem efort, un efort moderat, sustinut, care sa dureze cel putin 30 de minute pe zi, cel putin 5 daca nu toate cele 7 zile ale saptamanii. As sublinia aici faptul ca efortul pe care il facem la locul de munca nu se pune! Ba, dimpotriva, a fost asociat cu o crestere a riscului cardiovascular. Faptul ca eu urc 6 etaje la mine la spital nu inseamna ca mi-am redus riscul cardiovascular sau este efortul pe care il pun la modificarea stilului meu de viata.

Fara fumat!

In plus, trebuie sa oprim fumatul, sau sa nu-l pornim, este de la sine inteles. Trebuie sa stiti ca fumatul unei tigari creste in acut valoarea tensiunii arteriale, nemaivorbind ca pe termen lung efectele fumatului sunt dezastruoase la nivel cardiovascular global.

Atentie la dieta! Pentru hipertensivi se recomanda dieta mediteraneana

Ca o ultima recomandare, dar nu mai putin important, este modificarea dietei. Este recomandabil sa ne intoarcem cu privirea catre dieta mediteraneeana, sa folosim mai multe fructe si legume proaspete, sa folosim ulei de masline, sa consumam tipuri de nuci, iar acestea sa fie varianta neprăjita, nesarata, bineinteles. Nu sunt la fel de bune, dar asta este recomandarea. Si, bineinteles, sa reducem cantitatea de carne rosie. Sa ne indreptam cu privirea catre peste, care este mult mai sanatos si ne ajuta si la controlul greutatii. Ei bine, acesta este modul in care ar trebui sa traim sanatos pentru a ne ajuta sa controlam valorile tensionale.

Medicul decide tratamentul, pacientul trebuie sa respecte intocmai dozele

Daca vorbim de cel de-am doilea pilon de control al valorilor tensionale, terapia medicamentoasa, evident aceasta este o alegere a medicului curant. Dar ce este foarte important in ultima vreme, seste faptul ca ar trebui sa combinam medicamentele intr-o singură tableta ca pacientului sa ii fie usor sa nu uite sa si-o administreze. Aderenta la tratament, adica timpul in care reusim sa ne luam medicatia antihipertensiva, depinde foarte mult de cat de usoara schema am recomandat pacientului.  Ca atare, daca suntem un pacient hipertensiv care avem nevoie de unu, doua, trei medicamente, ar trebui ca acestea sa fie combinate intr-o tableta. Una singura, administrata o data pe zi, pentru ușurinta. Cam asa ar trebui sa fie varianta cea mai usoara de a ajunge la o tinta terapeutica. Dar lucrurile pot fi complicate pe parcursul acestui demers de a ajunge la tinta prin prisma nerespectarii recomandarilor legate de regimul de stil de viata dar si prin intreruperea medicatiei antihipertensive pentru ca uneori, atunci cand initiem terapia antihipertensiva, putem sa avem surpriza, cateva zile, sa ne simtim un pic mai rau. Sa existe un grad de ameteală, o stare neplacuta din cauza ca noi suntem obisnuiti cu valori tensionale crescute si poate scaderea aceasta de tensiune in acut sa ne dea o stare un pic mai neplacuta. Dar acest lucru se rezolva in cateva zile si beneficiul pe termen lung al respectarii tratamentului si a recomandarilor noastre de stil de viata este imens si trebuie sa il luam in considerare.

Un interviu acordat de dna dr Ana-Maria Balahura,
Medic primar cardiolog,
Spitalul Universitar de Urgenta Floreasca
Secretar al Grupului de Lucru Hipertensiune Arteriala,
Societatea Romana de Cardiologie

O campanie de informare si constientizare asupra hipertensiunii arteriale, dezvoltata de catre Societatea Romana de Cardiologie.

Proiect realizat cu sprijinul: